De 1 iunie obișnuiam să fac planuri alese, să ma informez dinainte ce și unde sunt activități interesante, să aleg dintr-o grămadă de evenimente pe cele care păreau cele mai deosebite, mai interesnate….pentru că era 1 Iunie si eu musai trebuia să le ofer cadou copiilor ceva deosebit, așa cum sunt ei in inima mea.
Evident că toată această alergatură nu venea la pachet numai cu lucruri bune….venea si cu oboseală sau frustrari, poate cu tantrumuri. Intențiile bune nu se sfârșeau mereu cu un zâmbet imens pe față sau mulțumiri si recunoștință din partea copiilor.
Anul acesta nu am mai facut niciun plan. Nu m-am informat deloc ce evenimente sunt disponibile, dimpotrivă, cand am vazut o postare de genul….primul gând a fost :”Ce alergătură in van!”
Copiii au ne nevoie de la noi doar să îi luam în brațe, să le dăm timpul nostru, dragostea noastră, brațele noastre. Să îi vedem, să ne luăm timp și chiar să îi vedem.
Nu doar să alergăm de la un eveniment la altul, de la o activitate la alta, să ii cărăm peste tot și să ne golim buzunarele. Iar la final și ei și noi să fim mai mult obosiți decât entuziasmați.
Când eram mici, 1 iunie însemna desene pe asfalt și ieșit în parc cu învățătoarea. Si de fiecare dată era minunat.
1 iunie acum înseamnă o alergătură și cheltuială imensă pentru părinți, agitație, zgomote, stimuli peste stimuli…. o mutare a tik tok-ului de pe ecran in viața reală. Si asta doar ca să mai bifam niste obiective? Să facem niște poze? Să dăm bine în online?
Dar noi cu noi când dăm bine? Noi pe noi cum și când ne mai vedem ? Unde suntem noi și copiii noștri in această ecuație? Când ne-am ținut cu adevărat de mână? Când ne-am îmbrățișat simțindu-ne inima bătând în piept?
Azi mi-am început ziua citind și ascultând păsărele. Am făcut o prăjitură buna, am jucat puțin badminton si basket. Am ascultat plânsul unui copil, plictiseala unui adolescent și oboseala unui adult.
Recunoscătoare pentru tot ceea ce am în viața mea. Pentru că aceasta e viața!
La mulți ani copii si copiilor din noi.
Laura Gherghe
Mami de 2 